Potrivit datelor oficiale oferite de Biroul Electoral Central, prezența la vot la ora 15.00 a fost de 31,39%, în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, comparativ cu primul tur, când la aceeași oră, prezența a fost de 29,2%.
Potrivit datelor BEC, s-au prezentat la urne, până la ora 15.00, 5.719.976 de alegători, dintre care 3.304.937 în mediul urban și 2.415.039 în mediul rural.
– Județe fruntașe: Ilfov (40,1%), Brașov (36%), Cluj (35,9%).
– Județe codașe: Harghita (13,8%), Covasna (15,3%), Satu Mare (22,8%).
În București, prezența, la ora 15.00, a fost de 32,6%. În primul tur al alegerilor prezidențiale, prezența, la ora 15.00, a fost de 29,2%. Nu există date comparative cu anul 2014.